ceramica din Slovacia

CAPITOLUL 5. REFERINŢA SINCRONICĂ

5.3. Ceramica slavă primitivă

[p. 86]

5.3.2. Ceramica din Slovacia

Pentru ceramica din Slovacia am folosit o relativ recentă - şi foarte utilă – monografie a lui Gabriel Fusek[75]. Lotul ceramic slovac este cel mai impozant din baza de date: 546 de fragmente mărunte, 114 oale-borcan întregi sau forme asociate (castron, de pildă), alte 141 de jumătăţi superioare şi 40 de jumătăţi inferioare. Au putut fi clasificate 279 de piese, disponibile pentru analiză statistică la nivelul regiunii. Dintre acestea, 86 de vase întregi, databile înainte de anul 600, au fost folosite pentru realizarea grupelor regionale slave şi intră în această analiză. Datările folosite sunt acelea propuse de autor, care împarte evoluţia ceramicii slovace din această epocă în trei perioade (sau faze)[76]: faza I, acoperind secolul VI (posibil finalul secolului anterior), despărţită în două sub-faze, Ia şi Ib, separate de instalarea avarilor la Dunărea Mijlocie (568), şi fazele II şi III, împărţind secolul al VII-lea.

Ceramica fazei Ia este realizată exclusiv cu mâna; se întâlnesc forme tipice pentru finalul secolului al V-lea şi prima jumătate a secolului următor, pe un mare areal (şi nu numai în mediu slav), cu buză puţin răsfrântă, uneori chiar cu buza întoarsă înăuntru[77]. Este de remarcat aici un fapt pe care analiza grupelor regionale fatalmente l-ar scăpa: această formă este mai caracteristică răsăritului Europei, decât Centrului. O statistică realizată pe buze de vas anterioare anului 600 prezintă următoarele medii ale unghiului la buză: 94,2^o[78] Ucraina (163 piese), 96,3^o Polonia (140 piese), 98^o Slovacia (358 piese), 98,6^o Cehia (43 piese).

Mai mult, formele din Slovacia, chiar şi cele de început, sunt în general mai armonioase decât formele din alte teritorii slave, mai aproape de modele vechi romane, fapt constatabil fără ajutorul vreunei tehnologii sofisticate. Explicaţia constă în substratul cultural preexistent instalării triburilor slave, cu elemente celtice, dacice şi romane[79]. Dacă discutăm foarte pe concret, pe forme ceramice, influenţa dacică este mai puţin frapantă decât în Polonia, în schimb moştenirea morfologiei romane este evidentă.

[p. 87]

Faza Ib (după invazia avară) marchează un început de maturare a formelor, de rotunjire şi bombare a corpului, de modulare mai pronunţată a marginii vasului. Apar recipientele lucrate la roată, unele decorate, cu combinaţia tematică ce va domina secolele următoare: inciziile orizontale şi inciziile în val, trasate cu un instrument cu dinţi[80]. Există şi obiecte de certă factură răsăriteană (precum vasele cu brâu crestat sub buză, de provenienţă ucrainiană - ?), rezultat al mişcărilor de populaţie antrenate de migraţia avară. În faza a II-a (după anul 600) continuă procesele descrise anterior, semnalându-se alte produse tipice din Ucraina[81] (aşa numitul “vas-lalea”, de forma unui castron foarte înalt; pentru ilustrare vezi desenul CSV_9D, la planşa LIII), dar şi forme de origine occidentală, germanică, cu diametrul median înalt[82]. În faza a III-a, spre finalul sec. VII, ceramica lucrată cu roata ajunge la paritate cu ceramica arhaică, formele ajung la maturitate, cu pereţi rotunjiţi şi buzele mult mai întoarse (media unghiului la buză – 219 piese din a doua jumătate a sec. VII – ajunge la 115,5^o); decorul în val, atât de specific arealului Dunării Mijlocii, este secondat de temele unghiulare (“metope”, zig-zag) de influenţă central-europeană. În toate fazele sunt specifice găurile de atârnare perechi, aplicate pe gât-umăr, care se pot întâlni, accidental, şi în Cehia[83], Polonia sau Muntenia[84], însă nu cu frecvenţa din Slovacia. Am numărat în monografia lui G. Fusek 18 cazuri, ceea ce înseamnă că frecvenţa cazurilor este cu de circa 10 ori mai mare decât în Muntenia sau Polonia (pentru care avem statistici mulţumitoare).

Dincolo de aceste particularităţi, ceramica din Slovacia este bine ancorată în morfologia lumii slave. Având în vedere întinderea relativ mare a teritoriului (peste 400 de km. de la V la E), am împărţit materialul în trei arii geografice distincte, pentru a favoriza eventualele observaţii asupra unor variaţii regionale: Slovacia de V (valea Moravei, Vuk-ului şi Nitrei); Slovacia Centrală (văile masivului Tatra) şi Slovacia de E (afluenţii Tisei mijlocii). Din nefericire, loturile astfel redesenate sunt foarte inegale (v. Anexe, p. 296): 79 de piese de secol VI din Slovacia de vest, numai 4 din zona muntoasă şi numai 7 din Slovacia de Est. Situaţia se datorează nu numai unui studiu inegal (zonele vestice, cu mari centre urbane, este mai bine cunoscută[85]) sau specificului zonelor montane (procesele de eroziune distrug siturile istorice), ci şi faptului că, după câte se pare, valea Moravei este prima ocupată de slavi[86], cu acces prin Poarta Moravă, dinspre bazinul Vistulei, progresul geografic realizându-se de la vest spre est, spre Vuk, Nitra şi Ipel. Cele mai timpurii aşezări slave din proximitatea Tisei datează din faza II[87], adică din prima jumătate a secolului al VII-lea. Detaliul este deosebit de interesant, fiindcă permite conturarea unui orizont de aşteptare pentru cele mai timpurii aşezări slave din Crişana şi apoi în Intra-Carpatic: prima jumătate a secolului VII post-quem! Acest fapt pune într-o lumină nouă ipoteza unui val slav care ar fi modificat orizontul cultural din aşezarea 1 de la Bratei (nivelul C, final de secol VI). Fiindcă despre o influenţă directă dinspre Slovacia nici nu poate fi vorba (ceea ce rezultă cu necesitate dacă concluziile lui Fusek sunt corecte)[88], rămâne ipoteza

[p. 88]

unui aport răsăritean. O asemenea ipoteză se poate demonta rapid, chiar dacă lotul de la Bratei nu este suficient de explicit. Unghiul la buză mediu pentru piesele ardelene este de 107,4^o (18 piese), adică cu 11^o mai mult ca media poloneză şi 13^o mai mult decât media ucrainiană (toate contemporane). Am văzut că mediile din arealele slave erau destul de strânse, pe o plajă de numai 4 puncte (94,2-98,6). O “abatere” de 10 puncte exclude produsele de la Bratei din lumea culturală slavă de la finele sec. VI.

Să ne întoarcem la grupele slovace, cu ajutorul tabelelor de la Anexe, p. 295-298. Slovacia apare în serie începând cu grupa 8 A – cea mai numeroasă în întreaga lume slavă. Un studiu aprofundat asupra răspândirii acestui tip spune totul despre originea sa: vârful statistic se află în Slovacia de Est (71,4% din material) însă pe o serie foarte mică, în care întâmplarea poate juca un rol; continuarea este însă de natură să ne convingă de faptul că povestea este adevărată. Avem o ramură de răspândire spre vest: Slovacia Centrală – 50% (şi aceasta serie scurtă), apoi Slovacia de Vest (36,7%) şi Cehia (25%); şi o ramură de răspândire spre est: Polonia de Sud – 37,5%, Polonia de SE – 26,7%, Raşcov – 13,2%, Penkovka – 5%, pentru ca la Codân şi în Ucraina să ajungem la zero. Grupa 8 A ar putea fi numită, pe bună dreptate, oala slavă de vest. Atât originea, difuziunea, cât şi, pur şi simplu, forma[89], îmi întăresc convingerea că este, la origine, un produs roman timpuriu de la Dunărea de Mijloc, asimilat în Barbaricum.

O altă grupă numeroasă, la care ceramica slovacă participă, este grupa 15 B; deşi această grupă are reprezentanţi izolaţi în Slovacia, Polonia de S şi SE, precum şi la Raşcov, aceasta este neîndoielnic o grupă ucrainiană, unde se află de 4 ori mai multe piese de acest fel decât în restul lumii slave; dacă la această constatare vom adăuga asemănarea cu grupa 14 B (cele două grupe se află în situaţie de analogie relativă, v. tabelul A, poziţiile 461 şi 463), se mai adaugă două piese din Ucraina. Caracterul est-slav al acestei forme este indiscutabil, analogiile de la Raşcov şi Botoşana (grupa 1!) nefăcând decât să sublinieze inserturile est-slave din Bucovina.

O altă grupă de probabilă sorginte ucrainiană, dar bine reprezentată şi în Slovacia, este CSV 5 B.

Alte grupe de mai mare întindere, prezente şi în Slovacia, de o netă factură răsăriteană, sunt grupele CSV 14 A şi 24. Dacă cea de a doua este de factură Penkovka (castron cu diametrul la jumătatea înălţimii; formele similare din Europa centrală au diametrul maxim mult mai sus[90]), grupa 14 A, dominată relativ tot de recipiente din arealul Penkovka, are o destul de evidentă formă de tradiţie dacică; la rigoare forma s-ar putea datora, istoric, şi sarmaţilor, ipoteza convenabilă constatării că aceste forme sunt de găsit şi în Ucraina centrală, dar şi la Bacău-Curtea Domnească şi în grupa munteană CR 22 B (cu reprezentare în grupa 1 de la Târgşor); la rigoare, această moştenire ar putea fi definită ca provenind din fondul arhaic al culturii Cerneahov[91] (adică ne-roman şi ne-germanic). Ipoteza unui aport istoric sarmatic la constituirea formelor slave primitive este susţinutâ şi de analogia relativă a grupei CSV 10 A (Anexe, p. 298).

O altă grupă slovacă cu analogii interesante, dar cu semnificaţii nu foarte uşor de interpretat, este CSV 15 A, cu reprezentare mijlocie şi echilibrată în Slovacia şi la Raşcov, dar care prezintă analogii dispersate în teritoriul carpato-danubian, respectiv grupa micro-regională Dulceanca 5 (cu 5 piese, analogie relativă) şi cu ceramica din aşezarea 2 de la Bratei (nivelul a – sfârşit de secol VI, analogie absolută). Dispersia formei, cât şi reprezentarea echilibrată, numeric şi procentual, în zonele de referinţă, mă fac să mă gândesc nu la o influenţă directă – greu de reprezentat – între cele 4 locuri geografice, ci la un factor istoric comun. Având în vedere caracteristicile morfologice generale[92] înclin să cred că genitorul comun al grupei este tradiţia dacică.

O grupă slovacă fără analogii în lumea slavă dar cu analogii în Câmpia Română este CSV 10 D, respectiv grupa 2 de la Dulceanca II – analogie relativă, grupele micro-regionale Dulceanca 3a şi 5, grupa 1 de la Băleni (mixtă), grupa regională CR 6 A (având în componenţă grupa amintită de la Băleni şi un exemplar din necropola de la Sărata Monteoru) – toate analogii absolute.

[p. 89]

Pentru clarificarea chestiunii am întreprins investigaţii suplimentare, căutând analogiile analogiilor şi obţinând rezultate foarte clare: între analogiile absolute al grupei 2 de la Sărata figurează un exemplar lucrat la roată de la Botoşana (despre care am stabilit deja, fără dubiu, că este un produs de sorginte romană, inclusiv sub aspect morfologic). Reprezentarea foarte subţire a grupei în Slovacia, reprezentarea – din contră – destul de susţinută în Muntenia, caracterul roman al analogiilor secundare, lipsa unui intermediar, toate conduc la concluzia că, deşi lipseşte proba directă a originii romane a grupei slovace, faptul în sine nu este dubitabil (consultarea ilustraţiei – planşa LIV, CSV 10D – va risipi orice îndoială).

O altă grupă cu probabilă sorginte romană este CSV 6, cu relativ bună reprezentare în Slovacia (9 exemplare) dar fără corespondent în lumea slavă. Analogia absolută a grupei este grupa Cireşanu 7 (material din necropola Grădiştea), care este analoagă, la rându-i cu grupa 2 de la Gropşani (apoape exclusiv realizată la roată; v. § 4.2.).

Grupele izolate, fără analogii, de nici o natură, sunt grupele CSV 22 (toate cele trei areale slovace), 4 B, 4E şi 18 (numai Slovacia de Vest), reprezentând tradiţii locale, fără pondere în ansamblu (rata de “singularitate” a Slovaciei de Vest, în ansamblul lumii slave, este de 5,1%).

Recapitulând, Slovacia prezintă 4 grupe de sorginte romană (CSV 8 A, 15 A, 10 D, 6), din care prima este foarte importantă, dominând morfologia locală, 4 grupe sunt de sorginte răsăriteană, din care două din Ucraina (15 B şi 5 B) şi două Penkovka (24 şi 14 A, aceasta din urmă cu un fond arhaic Cerneahov), o grupă este probabil de origine sarmată (10 A) iar 4 grupe sunt locale. Discutând despre originea romană a unor forme nu contestăm apartenenţa triburilor slovace la lumea slavă, ci subliniem importanţa substratului cultural neslav la configurarea culturii slave primitive, care, în cazul Slovaciei, este foarte semnificativă.

O foarte interesantă imagine a ceramicii slovace rezultă din tabelul de incidenţă (pe procente, v. Anexe, p. 296). Folosind coloana Slovacia de Vest (cu o situaţie statistică foarte bună), constatăm că asemănările cele mai mari ale acestor forme se găsesc la Raşcov (60,8%) şi nu în Polonia, sau Cehia, cum ne-am aştepta; Polonia urmează, cu 44,3%, adică la distanţă respectabilă, cu aceeaşi cifră ca şi arealul Penkovka (surprinzător, nu?), de-abia apoi Cehia (39,2%) şi – incredibil dar adevărat – Ucraina cu numai 16,5%. Codân, atât de aproape de Raşcov – absentează!! Ar trebui deci să ne gândim ce anume au în comun Slovacia şi Raşcov, dar răspunsul nu este uşor de dat. Să spunem doar că asemănările nu sunt atât de mari cât ar sugera aceste cifre şi că există cel puţin o deosebire fundamentală, pe care grupele regionale slave le-au surprins în mică măsură: conformaţia piciorului şi talpei. La Raşcov, 79,6% din piese au picior, din care 50,6% au talpă (39,8% din total); în Slovacia, doar 49% din piese au picior, din care doar 28,2% au talpă (numai 13,8% din total). Aceste cifre nu numai că nu seamănă, dar reprezintă, pentru loturile studiate, aproape două situaţii radical opuse. Având în vedere că loturile luate în discuţie sunt semnificative (peste 200 de piese pe fiecare parte), nu poate fi nici o întâmplare, ci o realitate culturală distinctă. De aceea răspunsul este foarte greu de dat...

ÎNAPOI LA CUPRINS VOLUM I

ÎNAPOI LA INDEX

MAI DEPARTE – ceramica sud-poloneză

[75] FUSEK 1994, cea mai mare parte a ilustraţiei, respectiv 69 de planşe.

[78] Pentru comoditate, fracţiunile de grad sunt considerate zecimale.

[81] Dar şi în mai apropiata – în spaţiu – Cultură a Tumulilor Carpatici (RUSANOVA & 1984, p. 10-22).

[83] BORKOVSKY 1940, fig. 8/1, pl. II/11 (?), 3/36.

[84] Unul dintre exemplarele lucrate cu mâna de la Capidava are de asemeni găuri de atârnare (planşa LXV, fig. 83; în ilustraţia originară – OPRIŞ 2000, cat. 228 – găurile nu sunt marcate pe desen, însă sunt precizate în text).

[88] Dacă concluziile cronologice ale lui Fusek sunt corecte – rămâne de văzut. Cert este însă că s-a publicat recent aşezarea de la Lazuri (STANCIU 1999), de pe valea inferioară a Someşului, de clară factură slavă, cu aspecte ceramice timpurii, care recomandă, cu aproximaţie, jumătatea secolului al VI-lea. Raportul lui Stanciu mi-a parvenit, practic, după finalizarea, în linii mari, a acestei lucrări. Nu am efectuat deocamdată o analiză detaliată a lotului ceramic, dar, la nivel pur intuitiv, cred că ceramica de la Lazuri se va demonstra mai apropiată de cea din Polonia, decât de cea din Slovacia (motivul fiind proporţia mare a înălţimii). Dacă lucrurile stau aşa, atunci putem vorbi despre o nouă direcţie de migraţie, direct din sudul Poloniei spre bazinul mijlociu al Tisei, ceea ce am sugerat şi la harta 1 (planşa XI). Fac aici cuvenita precizare, în contextul discuţiei din textul de mai sus, că între ceramica de la Lazuri şi cea de la Bratei nu există nici o legătură.

[89] Vezi ilustraţia desenată din volumul III, secţiunea 4, planşa LIII.

[90] BORKOVSKY 1940, pl. 1/2, 4/42; vezi însă şi pl. 4/45, mult mai asemănătoare cu CSV 24, posibil tot de sorginte răsăriteană.

[91] Despre succesiunea Cerneahov > Penkovka, în acest subcapitol, infra.